"A fi ceea ce esti deja, este fără efort, deoarece acea starea de a fi este întotdeauna prezentă și întotdeauna experimentată."
Fii ceea ce esti by David Godman
Practica investigarii de sine
fragment din capitolul 5
Chapter 5 - Self-enquiry – practice
Sri Ramana îi sfătuia pe începătorii în cercetarea de sine să își duca (indrepte) atentia la sentimentul interior de „eu” și să mențină acest sentiment cât mai mult timp posibil.
Li se spunea că, dacă atenția le era distrasă de alte gânduri, ar trebui să revină la conștientizarea gândului „Eu” ori de câte ori își dădeau seama că atenția lor s-a rătăcit. El a sugerat diverse ajutoare pentru a asista acest proces - cineva se putea întreba „Cine sunt eu?” sau „De unde vine acest «eu»?” - dar scopul final era de a fi în permanență conștient de „eu”-ul care consideră că genereaza tot ce face corpul și mintea.
În primele etape ale practicii, atenția asupra (perceperii) sentimentului „eu” este o activitate mentală care ia forma unui gând sau a unei percepții. Pe măsură ce practica se dezvoltă, gândul „eu” cedează locul unui sentiment de „eu” generat intern, iar când acest sentiment încetează să se conecteze și să se identifice cu gândurile și obiectele, el dispare complet. Ceea ce rămâne este o experiență a ființei (a existentei) în care sentimentul de individualitate (simtul individualitatii) a încetat temporar să mai funcționeze. Experiența poate fi intermitentă la început, dar cu o practică repetată devine din ce în ce mai ușor de atins și de menținut. Când cercetarea de sine (auto-cercetarea) atinge acest nivel, există o conștientizare fără efort a ființei în care efortul individual nu mai este posibil, deoarece "eu" care face efortul a încetat temporar să mai existe. Nu este Realizarea de Sine, deoarece „eu - gândul” se reafirmă periodic, dar este cel mai înalt nivel de practică. Experiența repetată a acestei stări slăbește și distruge vasanele (tendințele mentale) care determină ridicarea gândului „eu” și, atunci când ((dominatia lor, stapanirea lor)) influenta lor a fost suficient de slăbită, puterea Sinelui distruge tendințele reziduale atât de complet încât gândul „eu” nu se mai ridică niciodată. Aceasta este starea finală și ireversibilă a realizării Sinelui.
Această practică a autoatenției sau a conștientizării gândului „eu” este o tehnică blândă, care ocolește obișnuitele metodele represive de control al minții. Nu este un exercițiu de concentrare și nici nu urmărește să elimine prin efort gândurile (suppress); ea invocă (recurge la) pur și simplu conștientizarea sursei din care izvorăște mintea. Metoda și scopul cercetării de sine constau în a rămâne în sursa minții și în a conștientiza ceea ce este cineva cu adevărat, prin retragerea atenției și a interesul față de ceea ce nu este. În primele etape, efortul sub forma transferului atenției de la gânduri la cel care gândește este esențial, dar odată ce conștientizarea sentimentului „eu” a fost ferm stabilită, efortul suplimentar este contraproductiv.
Din acel moment, este mai mult un proces de a fi decât de a face, de a fi fără efort decât un efort de a fi.
1. A fi ceea ce cineva este deja, este fără efort, deoarece acea starea de a fi este întotdeauna prezentă și întotdeauna experimentată.” (perceputa, resimtita) (?)
2. A fi ceea ce cineva este deja, este fără efort, deoarece cel mai profund nivel de a fi, de a exista este întotdeauna prezent și întotdeauna experimentat.
(Being what one already is is effortless since beingness is always present and always experienced.) VEZI NOTA MAI JOS
Pe de altă parte, a pretinde că ești ceea ce nu ești (adică trupul și mintea) necesită un efort mental continuu, chiar dacă efortul este aproape întotdeauna la un nivel subconștient. Prin urmare, rezultă că în etapele superioare ale cercetării de sine efortul distrage atenția de la experiența ființei, în timp ce încetarea efortului mental o dezvăluie. În cele din urmă, Sinele nu este descoperit ca urmare a faptului că se face ceva, ci doar prin (being) trăire. După cum Sri Ramana însuși a remarcat odată:
„Nu meditați -fiți!
Nu te gândi că ești - fii!
Nu te gândi că ești - ești!".
Cercetarea de sine nu trebuie privită ca o practică de meditație care are loc la anumite ore și în anumite poziții; ar trebui să continue pe tot parcursul orelor de veghe, indiferent de ceea ce se face. Sri Ramana nu a văzut niciun conflict între muncă și autocunoaștere și susținea că, cu puțină practică, aceasta poate fi făcută în orice circumstanțe. Uneori spunea că perioadele regulate de practică formală erau bune pentru începători, dar niciodată nu a susținut perioade lungi de meditație in pozitie așezată și și-a arătat întotdeauna dezaprobarea atunci când vreunul dintre devoții săi își exprima dorința de a renunța la activitățile lumesti-cotidiene în favoarea unei vieți meditative. (a-si dedica viata meditatiei)
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
NOTA DE MAI JOS:
"Beingness" is like "happyness", I mean "happy" plus "ness"? Can you explain?
F/O:
Certainly! The suffix “-ness” is used in English to form nouns from adjectives. It denotes a state or quality. So, when you add “-ness” to the word “happy,” you get “happiness,” which refers to the state of being happy. Similarly, “beingness” is formed by adding “-ness” to the word “being.” However, “beingness” isn’t a standard English word you’d find commonly used. It’s more of a philosophical term that refers to the quality or state of existing. It’s often used in discussions about consciousness and existence to describe the fundamental quality of being present or existing in the moment. So, while “happiness” is a common term for a feeling or state, “beingness” is a more abstract concept that’s usually used in a philosophical context to talk about existence itself. It’s not simply “being” plus “ness” in the way “happy” plus “ness” forms “happiness.” It carries a deeper, more existential meaning.
1./2. Both translations you’ve provided capture the essence of the original English phrase, but they have slightly different nuances. The first translation: "Fiind ceea ce cineva este deja, este fără efort, deoarece acea starea de a fi este întotdeauna prezentă și întotdeauna experimentată." This version stays closer to the original structure and meaning, emphasizing the effortlessness of being and the constant presence and experience of beingness. The second translation: "Fiind ceea ce cineva este deja, este fără efort, deoarece cel mai profund nivel de a fi, de a exista este întotdeauna prezent și întotdeauna experimentat.” This version adds the concept of “the most profound level of being,” which introduces a depth to the state of existence, suggesting that this state is not just always present but also profound and significant. Both are correct, and the choice between them would depend on the context in which you’re using the phrase and the emphasis you want to convey. If you’re aiming for a translation that is true to the original’s intent and meaning, the first option might be more suitable. If you’re looking to add an extra layer of depth and philosophical insight, the second option could be the way to go. 😊
În limba engleză, fraza originală folosește un joc de cuvinte prin repetarea cuvântului “being” sub diferite forme, ceea ce creează un efect stilistic și filozofic. Cuvântul “being” se referă la actul sau starea de a exista, în timp ce “beingness” (deși nu este un termen standard în engleză) este folosit pentru a descrie calitatea sau esența existenței. Acest joc de cuvinte subliniază ideea că existența sau starea de a fi este o condiție naturală și constantă, care nu necesită efort. Este o tehnică literară care adaugă profunzime și reflectare asupra subiectului discutat. 😊
Comentarii
Trimiteți un comentariu